Soare anti-huligani**

Soare anti-huligani**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interdicțiile, amenzile sau suspendările stadioanelor, niciuna
dintre aceste variante nu a reușit să îi liniștească pe fanii
rebeli, în general ai echipelor din București. După multe episoade
în care suporterii s-au și duelat cu jandarmii, Primăria Capitalei
este hotărâtă să ia o decizie radicală: mutarea meciurilor cu grad
mare de risc la lumina zilei.

Peste voința cluburilor, a LPF și mai ales a televiziunilor care
au plătit o groază de bani pentru a difuza meciurile din prima
ligă, mai-marii Capitaliei sunt deciși să ia această măsură,
convinși că violențele ar fi mult mai ușor de evitat. Ideea nu este
însă una tocmai nouă, fiind înaintată în urmă cu ceva timp de
colonelul Daniel Georgescu, de la Jandermeria București. Cei din
Consiliul General al Primăriei vor chiar să organizeze o întâlnire
cu reprezentanții cluburilor pentru a-i înștiința oficial despre
proiect.

Ziua, aliatul forțelor de ordine

Primăria București împreună cu Jandarmeria, care de altfel
colaborau și până acum pentru organizarea măsurilor de securitate
pentru meciurile la care aveau solicitări, sunt hotărâte să pună
piciorul în prag. Atunci când doresc ca derby-urile să nu mai aibă
loc seara, cele două părți mizează în primul rând pe faptul că i-ar
putea recunoaște, reține și filma mult mai ușor pe huligani. De
asemenea, torțele și fumigenele atât de prezente pe stadioane ar
putea fi găsite din timp, asta dacă fanii le-ar mai aduce la
meciurile din timpul zilei, moment în care impactul mult dorit nu
ar mai avea loc. Măsura poate fi însă mult mai radicală, putându-se
ajunge chiar și la interdicția de a organiza meciuri în Capitală,
în cazul în care cluburile nu s-ar conforma.

„Violențele au loc și
ziua!”

Digi Sport și GSP TV, televiziunile care transmit campionatul
intern, ar fi extrem de afectate de o eventuală mutare a meciurilor
în timpul zilei, prime-time-ul fiind cel care aduce profit.
„Primăria să asigure mai întâi un management bun pentru oraș și să
aibă grijă ca oamenii să aibă unde să facă sport”, a comentat
directorul departamentului sport de la Digi Sport, Teo Avramescu,
acesta fiind completat de directorul general de la GSP TV, Sabina
Petre: „Violențele au loc și ziua, și noaptea. Nu cred că această
decizie e realizabilă, pentru că nici noi, televiziunile, nici
cluburile nu vor accepta, pentru că e vorba de foarte mulți bani la
mijloc”.

„Ne retragem de la organizarea Ligii I”

Liga Profesionistă de Fotbal este cea care organizează Liga I în
România și, în mod normal, ar fi cea care ar trebui să ia asemenea
decizii. La aflarea veștii, secretarul general al ligii, Valentin
Alexandru, a comentat ironic: „Noi nu am fost informați, dar dacă
s-a schimbat regulamentul și primăria organizează mai nou Liga I,
noi anunțăm FIFA și UEFA că ne retragem de la organizarea
competiției. Plus că mai e și problema contractului cu televiziunea
care are drepturi pentru transmisiuni”.

„În cazul în care cluburile nu vor fi de acord, Primăria
va interzice disputarea meciurilor pe raza Municipiului
București!”
, Doru Giugulea, consilierul general al
Primăriei București

„Dacă meciurile vor fi programate dimineața, atunci să se
dispute la Circ!
„, Mircea Sandu, președinte FRF

„Suporterii adevărați își vor susține echipa la orice
oră. Nu noi suntem problema dacă se vrea programarea meciurilor la
matineu, ci televiziunile și cluburile”
, Vali Bulgaru,
lider galerie Rapid

„Jandarmeria vrea afluire și apoi defluire! Punctul doi
va fi interzicerea depasării suporterilor echipei
oaspete”
, Cristian Popescu, unul din liderii PCH –
Dinamo

„Ce ar însemna ca suporterii Stelei din provincie să vină
la meci cu o zi înainte?! Să nu copiem lucruri din alte în țări
dacă nu sunt aplicabile”,
Marius Nicolau, purtător de
cuvânt AISS – Steaua

„Nu asta este soluția. Vom avea stadioanele goale. Nu
suntem chiar atât de huligani”,
Ioan Taban, președinte CA
Rapid

„Să organizeze meciurile dimineață, să nu mai vină nimeni la
stadion. Sau să nu ne mai programeze. Televiziunile plătesc pentru
ore de maximă audiență”,
Nicolae Badea, președinte CA
Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Alertă meteo de ploi, lapoviţă şi ninsori în toată ţara, din această seară. ANM anunţă strat consistent de zăpadă la munte
Alertă meteo de ploi, lapoviţă şi ninsori în toată ţara, din această seară. ANM anunţă strat consistent de zăpadă la…
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
A explodat bomba: Călin Georgescu nu e cine credeţi! Oamenii din spate și legăturile cu Rusia
A explodat bomba: Călin Georgescu nu e cine credeţi! Oamenii din spate și legăturile cu Rusia
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×